RACHELA Cap. 2

                     CAPITOLUL II

Nicolas stătea pironit în fața frumoasei fete. Se gândea că era prima dată în viața lui când rămăsese fără cuvinte. La un moment dat, se auzi glasul fetei :

- Unde locuiești ? 

Fata începuse să se învârte cu mâinile ridicate perpendicular. Nicolas se uita la părul ei blond care se răsfira prin aer de la adierea vântului. Băiatul simțea parfumul îmbietor de șampon ce venea dinspre părul fetei, părul ei blond se revărsase ca o cascadă pe umerii fetei în momentul când ea se opri.

- Locuiesc mai jos cu câteva case.

Băiatul se uita în acest timp în ochii fetei, ochii ei străluceau în timp ce seuita la el pătrunzător în ochi. Rachela se lăsă pe vine, trecându-și rochia pe sub picioare.

- Și spune-mi Nicolas, cu ce te ocupi ? Ești la școală ?

Întrebările fetei îl făceau să aibă o stare de nervozitate 

- Încă nu. O să încep în curând. M-am mutat cu familia de curând în acest oraș. 

Fata se uita cu atentie in ochii lui, analizându-i toate expresiile feței. Nicolas avea o stare de nervozitate, evitând să se uite în ochii fetei. Ochii ei îl hiptnotizau iar asta îl făcea să aiba o stare ne nervozitate. El totuși îi urmărea fiecare miscare a ei, se uita la picioarele ei călcând cu grijă pământul. Părul fetei căzut pe umeri, strălucea înumina soarelui. Buzele ei luceau în razele soarelui. Ea se apropie de el, el se dăduse mai în spate.

- De ce îți este frică ?

Băiatul voia să se disculpe ca și cum fusese acuzat de o crimă.

- Eu ? Nu, nu mă tem.

Ea zâmbind

- Ba eu cred că te temi.

Băiatul ferm

- Nu.

Ea zâmbind

- Ba da.

Apoi ea se întoarse cu spatele la el. El îi abaliza din nou părul, vântul rasfirându-i fiecare fir de păr.

- Chiar îți este frică de mine ?

Adevărul era că îi era frică să stea în preajma ei, nu din cauza faptului că ea putea să îl mănânce, dar pur și simplu, datorită frumuseții fetei. Ea se întoarse apoi brusc îi întinse mâna zâmbindu-i. Pentru Nicolas, era probabil cel mai frumos zâmbet pe care îl văzuse. 

- Vrei să fim prieteni ?

Nicolas ramăsese pe loc, ca si cum fusese împietrit de o vrăjitoare. 

- Da. Vreau.

El întinse mâna, dând mâna cu fata. El îi simții mâinile ei reci, dar totuși atât de fine. Nicolas simții furnicături în tot corpul, dar avea o senzație plăcută. El își desprinse mâna lui de a fetei. 

- Eu trebuie să plec.

Fata se uită atentă în ochii lui. 

- Așa devreme ?

- Da, mama o să se îngrijoreze.

Fata lăsă capul în jos.  Băiatul se uită la ea, nu știa ce o supărase. 

- S-a întâmplat ceva?

Fata ridică ochii, ochii ei erau triști. Băiatul nu știa ce o supărase.

- Tu? Mama ta nu se îngrijorează pentru tine ? 

Ea se uită in ochii lui.

- Eu, nu am mamă. Mama mea a murit când m-am născut eu. 

Nicolas lăsă privirea în jos. 

Tatăl tau...

- Nici tată. A murit acum 2 ani.  

Băiatul din ce în ce mai curios 

- Locuiești singură ?

Fata ridică din nou ochii.

- Locuiesc cu mătușa mea.

Băiatul se uită înspre casa ei. O casă mare cu trei nivele. Evident că fata nu o ducea rău. Apoi, el coborâ ochii la fată uitându-se insistent la ea. Ochii ei erau misteriosi, părea ca o nălucă ce se ivise în vis, apoi îi privi picioarele goale.

- Nu îți este frig descuță ? 

Fata se uită la picioarele ei apoi la băiat.

- Nu, sunt obișnuită. Îmi place să simt iarba sub picioarele mele, este o senzație plăcută. Ar trebui să încerci și tu asta. 

Băiatul continua să se uite la ea, apoi își aduse aminte că plecase de acasă fără să spună nimic părinților lui.

- Știi, eu trebuie să plec. Mama trebuie să fie îngrijorată.

Fata se apropie de el, apoi brusc, se apropie de fața lui sărutându-l pe obraz. El îi simți buzele ei moi ce se lipiseră de obrazul lui, niște buze moi, fine, precum și parfumul fetei, care îl "lovea" fără milă. Băiatul rămăsese paralizat, era primul sărut pe care îl primise de la o fată. 

- Atunci...atunci ne mai vedem ?!

El începuse să se bâlbâie, pe seamă că sărutul îi lăsase o amprentă asupra psihicului lui.

- Desigur, dacă și tu vei vrea. Dacă ne mai întâlnim, as vrea să îți arăt lacul de la capătul celalalt al pădurii.

În tot acest timp, mama băiatului ei, devenise din ce în ce mai îngrijorată. Tatăl băiatului intră în casă cu o stivă de lemne.

- Dragule, Nicolas a plecat de ceva vreme și nu s-a mai întors. 

Tatăl lui, care începuse să aranjeze lemnele lângă șemineu, un șemineu vechi, rustic, unde în interiorul lui, încă se putea vedea urmele de lemne arse, întorcându-se cu fața spre ea. Avea o calmitate in privire, ca și cum nimic nu se întâmplase.

- Draga mea, lasă băiatul în pace. O sa vină. Cu siguranță explorează imprejurimile, la urma urmei, este un loc străin pentru el.